Literatura, Postmodernismul lui Mircea Ivănescu
Poezia curentelor postmoderniste ,în general, un edificiu liric de scurt metraj, s-a construit de către Mircea Ivănescu din elemente structurale de firească sensibilitate, într-un sublimat de interioritate și de incantație în figuri suprastilistice de simbol. Se asistă la construcții poetice în afara convențiilor estetice, cu liant de metaforă în crome stranii și în vibrații asonante... Se descoperă în registrul armoniilor fonice partituri ale dizarmoniilor cosmice ,care dezvoltă in itum atitudini limaxice și stări noetice celeste,reverberând din ineditul disonant în integralitatea existențialismului antropologic, cu o rezistență comprehensivă, în ecuații cu termeni liberi alcătuitoare de cadre și sisteme gnomice în configurări estetizate. Acest gen de versificație, analogică prozei scurte, se soluționează sistemic prin substituirea unor termeni clasici lirici și ritmici cu algoritmarea estetică a grotescului, anecdoticului, mitului, chiar și a satanicului, răului, tragismului uman și a sinistrului , spre a crea în structurile poetice fațete - măști cu reflexii antinomice, de natură telurică și apolinică de înaltă factură literară, opuse prețiozității estetizante. Se vrea a se pune în evidență prin criptarea în metaforă , prin corespondențe și analogii de simple intenții absconse: frumosul în urât, concretul uman și normalitatea ontologică în imaginar . Dar, rolul poetului este de a umaniza naturalul și socialul prin extracțiile temporale , prin utilizarea acelor elemente artistice postmoderniste cu principii simbolistice și imagistice , lingvistic dominate de imagismul spațial metaforic, care realizează axiologic individuațiile și elimină evanescențele tocmai prin echivalența noumenologică a textelor juxtapuse. Sunt acestea, desigur, esențe lirice postmoderne care ne despart de creațiile versicate clasice prin fermitatea în înlăturarea măștii, iluziei, exoticului și prin disimulării în actul creației.... Mircea Ivănescu, așa cum l-am putut urmări direct în abordările critice ale creațiilor prezentate de diferiții autori sibieni sau din afară, în cadrul sedințelor de lucru ale cenaclurilor sibiene, era unul dintre puținii poeți care, în destinul și voința-i, livrești, putea identifica facil textele de valoare prin realizarea facilă și cu rafinament de corespondențe livrești între principiile textelor comparate . Pentru a grăbi clasificarea textului prezentat de autor și a-i releva limitele, arunca în arenă citate bine articulate, în contextul acelor ședințe, din scrierile lirice ale lui Baudelaire, Paul Valery, E.A. Poe, W. Williams, S. T. Eliot, Dylan Thomas. Cocheta foarte relaxat cu P. Eluard, J. P. Jouve, G. Apollinaire, Jean Arthur Rimbaud. Scrierile cu tonalități și principii etico-sociale , dacă se prezentau, erau negate exaustiv prin accentele sociologice radicale, prin eludarea intenționată a valorile civilizației tradiționale, până la a le ignora și a le scoate din ringul literar, împreună cu Tristan Tzara, R. Barthes, A. Breton, P. Claudel, Pierre Reverdy, Umberto Saba sau cu Giusepe Ungaretti. Uneori, particulariza cu o spontaneitate genuină, rezonanțele meditative ale sensibilității și neliniștilor cotidiene, preparând pe loc soluții politice , pe care le releva anecdotic, ca pe o iubire aridă, pe care o asocia cu melancolia și singurătatea în fața neantului, cochetând cu erotismul încifrat, la rând, cu Vittorio Sereni, Garcia Lorca, A. Ginsberg, Hermann Hesse, Robert Musil , Raymond Queneau, J.R. Jimenez. Sau, de multe ori, lua figura profetului, tălmăcind mesajele transmise de unele texte pronunțat auctoriale ale participanților cu creații în cenaclu, aducându-le în luminare poetică, prin descifrarea misterelor existențiale si esențelor criptate în textele expuse, lucrând cu o sumă de culturi și învățături sedimentate în lăuntricul său,și pe care ni le releva,în asemănări și diferențieri leibniziene, împreună cu Saint-John Perse, D. H. Lawrence, Bernard George Shaw , Craig Marianne Moore, E. W. L. Pound , W. C. Wiliams... Apăsând pe pedala realismului, în lucide observații, îl semnifica pe Cesare Pavese și Salvatore Quasimodo, contând pe personalitatea singulară și expresivă a liricii lui Rainer Maria Rilke și Rabindranath Tagore... Mircea Ivănescu s-a configurat, astfel , într-un simbol critic al postmodernismului literar în România. . - De ce? Pentru că a reușit inducerea sindinamic/chorologică a acestui curent literar-filosofic occidental postmodernist narativ în poezia românească contemporană. A reușit cu succes inducerea, așa cum o releva Mircea Ivănescu în ” Poezia e altceva, vol. Versuri, 1968”, prin intervenții inebranlabile, prin structurarea accentuat anecdotică , expresionistă și ficționist transfigurativă a formelor,de la satiric și până la descifrarea și devoalarea misterului identității , asemănării și ființării . Poezia sa inedită și critica doctă dezvoltată în cercurile literare sibiene a activat suprarealismul și expresionismul în lirica sibiană și , de ce nu, românească în acei ani memorabili pentru o literatura citadină contemporană de factură temporal - axiologică. Aceasta s-a constituit prin Mircea Ivănescu, baza pentru elevația creației lirice stilizate postmoderne din cristalizarile noesice,din sedimentele impresiilor entive lăuntrice revelatoare, pentru edificii poetice, la aceleași cote, structuri și dimensiuni literare pe care le reușise în alte spații Allan Edgar Poe, W. C. Wiliams , Henry Louis Mencken, Edmund Wilson și John Crowe Ransom în citica literară și eseistica americană, Andre Gide, J.F.E. Lemaitre , Andre Maurois , Andre Thibaudet, Charles Mauron , Jean-Pierre Richard , Jean - Paul Sartre și L. Goldman în critica literară și eseistica franceză , Friedrich Gundolf, Karl Kraus și Werner Krauss în critica literară germană, Eugenio Montale și Antonio Gramsci, în critica literară italiană, William Edmund Gosse, Edward Herbert Read , Middleton John Murry și Arthur Symons, în critica literară și eseistica engleză, iar Gomez de la Serna și Miguel de Unamuno, în literatura spaniolă, și nu numai, în toate aceste spațialități culturale comparabile, până la identificare, cu postmodernismul literar românesc. În același timp, prin erudiția și talentul său scriitoricesc, cât și grație activității de traductolog, prin numeroase traduceri din limba engleză, culminând cu traducerea romanului Ulysses al prozatorului irlandez James Augustine Joyse, scriitorul Mircea Ivănescu s-a configurat și a devenit reperul literar cultural ireversibil, de înalt rang, în literatura română și nu numai, a sfârșitului de secol 20 și începutului de secol 21.... Cât privește frecvența prezenței scriitorului poet eseist și traductolog, Mircea Ivănescu, în cercurile literare sibiene din perioada 1986 - 1996, modestia sa conjugată cu înalta cultură, contribuția sa la geneza dialogului livresc în toate aceste întâlniri literare, m-au fericit și m-au fascinat!... De aceea, îi voi păstra vie, cu o adâncă grație și venerație, cât voi trăi, imaginea de om de litere și de înaltă cultură...
Sibiu, 2011, Gheorghe Apetroae Sibiu Postmodernismul lui Mircea Ivănescu
Poezia curentelor postmoderniste ,în general, un edificiu liric de scurt metraj, s-a construit de către Mircea Ivănescu din elemente structurale de firească sensibilitate, într-un sublimat de interioritate și de incantație în figuri suprastilistice de simbol. Se asistă la construcții poetice în afara convențiilor estetice, cu liant de metaforă în crome stranii și în vibrații asonante... Se descoperă în registrul armoniilor fonice partituri ale dizarmoniilor cosmice ,care dezvoltă in itum atitudini limaxice și stări noetice celeste,reverberând din ineditul disonant în integralitatea existențialismului antropologic, cu o rezistență comprehensivă, în ecuații cu termeni liberi alcătuitoare de cadre și sisteme gnomice în configurări estetizate. Acest gen de versificație, analogică prozei scurte, se soluționează sistemic prin substituirea unor termeni clasici lirici și ritmici cu algoritmarea estetică a grotescului, anecdoticului, mitului, chiar și a satanicului, răului, tragismului uman și a sinistrului , spre a crea în structurile poetice fațete - măști cu reflexii antinomice, de natură telurică și apolinică de înaltă factură literară, opuse prețiozității estetizante. Se vrea a se pune în evidență prin criptarea în metaforă , prin corespondențe și analogii de simple intenții absconse: frumosul în urât, concretul uman și normalitatea ontologică în imaginar . Dar, rolul poetului este de a umaniza naturalul și socialul prin extracțiile temporale , prin utilizarea acelor elemente artistice postmoderniste cu principii simbolistice și imagistice , lingvistic dominate de imagismul spațial metaforic, care realizează axiologic individuațiile și elimină evanescențele tocmai prin echivalența noumenologică a textelor juxtapuse. Sunt acestea, desigur, esențe lirice postmoderne care ne despart de creațiile versicate clasice prin fermitatea în înlăturarea măștii, iluziei, exoticului și prin disimulării în actul creației.... Mircea Ivănescu, așa cum l-am putut urmări direct în abordările critice ale creațiilor prezentate de diferiții autori sibieni sau din afară, în cadrul sedințelor de lucru ale cenaclurilor sibiene, era unul dintre puținii poeți care, în destinul și voința-i, livrești, putea identifica facil textele de valoare prin realizarea facilă și cu rafinament de corespondențe livrești între principiile textelor comparate . Pentru a grăbi clasificarea textului prezentat de autor și a-i releva limitele, arunca în arenă citate bine articulate, în contextul acelor ședințe, din scrierile lirice ale lui Baudelaire, Paul Valery, E.A. Poe, W. Williams, S. T. Eliot, Dylan Thomas. Cocheta foarte relaxat cu P. Eluard, J. P. Jouve, G. Apollinaire, Jean Arthur Rimbaud. Scrierile cu tonalități și principii etico-sociale , dacă se prezentau, erau negate exaustiv prin accentele sociologice radicale, prin eludarea intenționată a valorile civilizației tradiționale, până la a le ignora și a le scoate din ringul literar, împreună cu Tristan Tzara, R. Barthes, A. Breton, P. Claudel, Pierre Reverdy, Umberto Saba sau cu Giusepe Ungaretti. Uneori, particulariza cu o spontaneitate genuină, rezonanțele meditative ale sensibilității și neliniștilor cotidiene, preparând pe loc soluții politice , pe care le releva anecdotic, ca pe o iubire aridă, pe care o asocia cu melancolia și singurătatea în fața neantului, cochetând cu erotismul încifrat, la rând, cu Vittorio Sereni, Garcia Lorca, A. Ginsberg, Hermann Hesse, Robert Musil , Raymond Queneau, J.R. Jimenez. Sau, de multe ori, lua figura profetului, tălmăcind mesajele transmise de unele texte pronunțat auctoriale ale participanților cu creații în cenaclu, aducându-le în luminare poetică, prin descifrarea misterelor existențiale si esențelor criptate în textele expuse, lucrând cu o sumă de culturi și învățături sedimentate în lăuntricul său,și pe care ni le releva,în asemănări și diferențieri leibniziene, împreună cu Saint-John Perse, D. H. Lawrence, Bernard George Shaw , Craig Marianne Moore, E. W. L. Pound , W. C. Wiliams... Apăsând pe pedala realismului, în lucide observații, îl semnifica pe Cesare Pavese și Salvatore Quasimodo, contând pe personalitatea singulară și expresivă a liricii lui Rainer Maria Rilke și Rabindranath Tagore... Mircea Ivănescu s-a configurat, astfel , într-un simbol critic al postmodernismului literar în România. . - De ce? Pentru că a reușit inducerea sindinamic/chorologică a acestui curent literar-filosofic occidental postmodernist narativ în poezia românească contemporană. A reușit cu succes inducerea, așa cum o releva Mircea Ivănescu în ” Poezia e altceva, vol. Versuri, 1968”, prin intervenții inebranlabile, prin structurarea accentuat anecdotică , expresionistă și ficționist transfigurativă a formelor,de la satiric și până la descifrarea și devoalarea misterului identității , asemănării și ființării . Poezia sa inedită și critica doctă dezvoltată în cercurile literare sibiene a activat suprarealismul și expresionismul în lirica sibiană și , de ce nu, românească în acei ani memorabili pentru o literatura citadină contemporană de factură temporal - axiologică. Aceasta s-a constituit prin Mircea Ivănescu, baza pentru elevația creației lirice stilizate postmoderne din cristalizarile noesice,din sedimentele impresiilor entive lăuntrice revelatoare, pentru edificii poetice, la aceleași cote, structuri și dimensiuni literare pe care le reușise în alte spații Allan Edgar Poe, W. C. Wiliams , Henry Louis Mencken, Edmund Wilson și John Crowe Ransom în citica literară și eseistica americană, Andre Gide, J.F.E. Lemaitre , Andre Maurois , Andre Thibaudet, Charles Mauron , Jean-Pierre Richard , Jean - Paul Sartre și L. Goldman în critica literară și eseistica franceză , Friedrich Gundolf, Karl Kraus și Werner Krauss în critica literară germană, Eugenio Montale și Antonio Gramsci, în critica literară italiană, William Edmund Gosse, Edward Herbert Read , Middleton John Murry și Arthur Symons, în critica literară și eseistica engleză, iar Gomez de la Serna și Miguel de Unamuno, în literatura spaniolă, și nu numai, în toate aceste spațialități culturale comparabile, până la identificare, cu postmodernismul literar românesc. În același timp, prin erudiția și talentul său scriitoricesc, cât și grație activității de traductolog, prin numeroase traduceri din limba engleză, culminând cu traducerea romanului Ulysses al prozatorului irlandez James Augustine Joyse, scriitorul Mircea Ivănescu s-a configurat și a devenit reperul literar cultural ireversibil, de înalt rang, în literatura română și nu numai, a sfârșitului de secol 20 și începutului de secol 21.... Cât privește frecvența prezenței scriitorului poet eseist și traductolog, Mircea Ivănescu, în cercurile literare sibiene din perioada 1986 - 1996, modestia sa conjugată cu înalta cultură, contribuția sa la geneza dialogului livresc în toate aceste întâlniri literare, m-au fericit și m-au fascinat!... De aceea, îi voi păstra vie, cu o adâncă grație și venerație, cât voi trăi, imaginea de om de litere și de înaltă cultură...
Sibiu, 2011, Gheorghe Apetroae Sibiu Postmodernismul lui Mircea Ivănescu
...
Vizualizări: 5
