Literatura eseistică Despre incantaţia finalităţii, Gheorghe Apetroae Sibiu

                 GHEORHE  APETROAE  

TIPOLOGIA   ENERGIILOR   CULTURALE

Eseuri,  cronici, confesiuni  şi articole de presă

     

1. ..FRAGMENTE… Despre incantaţia finalităţii, Christian Morgenstern…Cântece de spânzurătoare..
   Gheorghe Apetroae Sibiu, eseu.
          
2.            Epistemologic, in-existenţa heideggeriană a-sein generează ontic şi ipotetic o criză a metaphys-icii, într-o incantaţie a finitudinii (prin desfiinţare) cu forţa nihilismului fenomenologic husserlian, în fiinţă, în “Logosul” distrucţiei,în esenţă speculativ şi, invers, in constructio-compositum, prin raţionalismul cartesian, în receptarea sensibilului , fiinţării temporale a formelor aristotelice şi ordinii universale în atemporalitate.Se receptează,dar, dia-logosul maieutic-socratic şi aletheicul platonic în diversitatea fiinţării şi cunoaşterii metafizice, în contrast cu finitudinile ontice personaliste. Distrugerea limitei, într-o evidenţă antropologică, neglijabilă la sferele universalului, este susţinută de neo-pozitivismul scientist fundamentat material- spiritual-dual de Scoala de la Viena. Se regenerează – dialectizează,astfel, ontologicul, în perpetuu tangaj între atemporalitate(nihilum nil – tempora)

şi temporalitatea-zeit, existenţială şi non-determinată, în limite ontice, ambele fiind categorii în transcendere pe via platonică ideatică a prezenţelor formale dialectic -dinamice,cu proiecţii în structuralismul naturalist fenomenologic, apriori-cauzale, kantiane. Este vorba de un ontologic în sine(noumenon- Da-sein) în transcenderea sinelui şi în alt..(alter ego), determinat şi evidenţiat aici de idealismul biologist pozitivist limitativ,de la Auguste Comte la Hegel şi Schelling, în coordonate spaţial-temporale , dar nesemnificate în universal, limitate. Este un ontologic aletheic înzestrat cu forţa principiilor(“Grund”-satz) universalităţii şi individuaţiei, ambele- principii axiologice ale transcendenţei, de speţă convenţional pseudoangelice,estetizate, obiectivând în formele corporale-aristotelice armonic simetrice leibniziene- in principium rationis-, într-o permanentă culisare şi în spiritualizare, duale şi universale angajate spre finalitatea ontică a universalului. Asistăm la o mobilitate axiomatică între metafizica transcendenţei non-iconice- material-spirituale şi materia pură, dialectizată în substanţa ei cu voinţă universală şi cu valenţe posibil gânditoare sau posibil reflexive, în exerciţiile reprezentării schopenhaueriene. Asistăm la extrapolările nelimitei şi ale nedefinitului material la formele monadice, expresii metafizice duale ale nemărginirii nemărginitului spaţial-temporal în universal. Se actualizează realul în sensibilul ireal şi se dimensionează existenţe genezic temporale dialectice, cum ar fi cele în dinamica spiritului intelectiv uman humeian, în evolutiv, caracteristici canonice ale biologicului antropologic schelerian, cu valenţele-i sociologice formale sau, printr-o nouă extrapolare, la orice – aposteriori- (Wie-sein) socio- biologic în climaxul absolutului axiomatizat de depăşirea trecerii spre neînceputurile ontice. Aceasta, numai spre evidenţa unor orientări raţionalist-dialectice în explorarea (i)cognoscibilităţii diversităţii duale a universalului şi a metafizicii sale, a infinitului mereu actualizat ca substanţă – câmp a veşniciei, în creştere eliptică-descreştere placid-litotică,un sens al eternului în non-sensul proximei finitudini. Gheorghe Apetroae Sibiu , cu stimă.

urmează....

Literatura eseistică,Alexandru Brad ,"acasă", Gheorghe Apetroae Sibiu

IIIII

VALORI ALE ESEISTICII CONTEMPORANE       III

Alexandru Brad, „acasă”

    Dacă scriitorii Grigore Vieru şi Leonida Lari aveau să treacă în Edenul - cerului lazur, lăsându-şi rămăşiţele în tărâna Basarabiei româneşti, mereu cu gândul la o reintregire a României cu Câmpiile Elizee ale Basarabiei, atunci, vă spun că nu am găsit un scriitor român, mai român decât, poate Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor, Ioan Alexandru sau Radu Selejan ,apărut în literatură după 1959, anul în care am început să scriu şi să mă intereseze acest domeniu, care să tânjească atât de mult după locul natal şi să iubească cu atâta înflăcărare satul românesc, să-l proslăvească cu responsabilitate şi simţ etico-civilizator, cum  este  poetul Alexandru Brad. Dar cine e  Alexandru Brad? S-a  născut la 27 0ctombrie 1938, al cincilea din cei nouă copii ai Corneliei(n.Barna) şi Traian Brad din Pănade, satul lui Timotei Cipariu , judeţul Alba, fratele poetului şi omului politic, Ion Brad. – De ce vorbesc, de Alexandru Brad şi ce m-a îndeamnat să-l abordez ? Pentru că era prin anul 1983. Activam ca inginer şef la una dintre cele mai mari, să zicem entry price agricolă din judeţul Sibiu, la Ocna Sibiului. Era atunci când activitatea cotidiană,  diversitatea lucrărilor şi acţiunilor, într-un  asemanea  domeniu îţi solicitau, desigur, la maxim, toate puterile şi toată voinţa şi îţi ocupau tot timpulşi nu ştiai decât să vorbeşti cu pământul şi să-l îngrijeşti ca pe propriul copil!.. Dar s-a întâmplat ceva!  Era la o oră de dimineaţă însorită de primăvară-văratică, când spre mine se îndrepta dezinvoltă, parcă rupând rândurile, spre o revendicare, credeam  profesională, inginera B.G., fluturând în mână, o revistă ca pe un stindard după o cucerire războinică. - Te rog citeşte G.A., această revistă!...Era revista Flacăra, redactată de A.Păunescu!.. Preocupările şi tensiunile producţiei nu-mi lăsau un răgaz. . Văzându-mă  atât de încurcat, cu frica de a nu-i  aborda revista, mi-o deschise ea, la o pagină în care am putut observa, de la distanţă, un titlu scris cu majuscule: „RECVIEM, pentru bunicii mei”. M-a cucerit această sintagmă. Revista cu pricina nu mi-ar fi trezit un interes şi putea să-mi rămână necitită, dacă doamna inginer n-ar fi fost insistentă .  B.G. înregistrase o primă victorie!. Era poemul lui Alexandru Brad, publicat de Adrian Păunescu în acel număr, din Flacăra. Titlul era reflexiv, provocator şi mă interesa acum!. I-am luat nerăbdător revista din mână şi am început  lectura poemului cu glas tare cu tot mai multă înflăcărare:  ” E în Ardeal un sat cu pomi bătrâni,/ în care-s trezi ai mei, ca o pădure,/ rărită an de an în legea ei,/ de aprigă nemernica secure,// La el mă-ntorc  cu aceeaşi bucurie,/ ca la un ţărm în care bate unda/ de sânge bătrânesc şi apă vie./.../”. Citeam un poem care era revendicativ, în plin comunism, articulat, fascinant. B.G. realizase o a doua victorie, asupra condiţiei mele de atunci! Reflectam îndelung, pe măsură ce citeam poemul, la curajul lui Alexandru Brad. Făceam pauze de respiro, după tumultul unor versuri, cum ar fi: „ Frâng pâinea. nu –i acea  pe care-o ştiu,/ deşi era mai rară ca acum/ Şi nu e albă , nici crescută nu-i,/ cum o creştea cuptorul ars de muma,/”!.., sau exclamam la versurile în care se arătau inechităţile socialului rural: „ Noi, dragul nostru facem ce putem/ pe aici pe lângă casă, ca bătrânii,/ noroc cu voi, că după cei de aici / ne-ar da ca mâine se ne mânce câinii/.”, sau cântam dizarmonic la versurile: „Şi stiu că-s drepte rosturile ţării,/ că-n fruntea ei avem un om de soi,/ tot din ţărani crescut, că aşa-s ţăranii,/ au lemnul sănătos pentriu altoi./”, . apoi mă legănam de pe un picior pe altul cu un ritus de revoltă, la versurile: „ Dar iar mă-ntreb şi zic /de ce dreptatea-i pusă la mijloc,/ de ce la noi mai sunt boieri/ care trăiesc supă săraci,/ De ce anapoda  se dă pământul,/ pe braţ de muncă, tânăr sau bătrân,/ Unii cosesc pe deal, alţii pe luncă,/ unii adună spini şi alţii fân/ „, îmi accentuam revolta, la versurile: „ Hotarul nostru pacă e bătut de gheaţă,/din an în an tot mai măcel,/se ară cu tractoarele pe fugă, mai rău de cât aram cu plug de lemn,/” sau îmi schimbam paloarea feţii spre un regret patern şi compasiune, la versurile: „ La grădină suntem noi bătrânii,/ că tot avem mijlocu-n covoiat/”....Toate aceste schimbări de nimică , cu accente şi reacţii psihologice, de înverşunare, îmi erau observate de cei care erau la acea oră în preajma mea şi care, de la acea dată şi-au dat seama că au de a face, nu cu un om rece, aşa cum păream, de ani de zile, ci cu o persoană sentimentală , cu principii umane . Un moment memorabil pentru un poem  la fel de memorabil! Am apreciat public curajul înflăcăratului Adrian Păunescu, de a publica în revistă, un asemenea poem. Pentru că în acea perioadă cine avea curajul să pună în evidenţă racilele sociale, nu puţine, atunci, orice mijloc de exprimare ar fi folosit, nu avea decât un sfârşit dramatic .I-am considerat, aşadar, şi lui Păunescu, gestul sacrificial, deşi nu-i prea suportam acestuia urletele de înflăcărare, amplificate de microfon în spectacolele Flacărei, decibelii care mă deranjau şi îmi oboseau auzul, cu toate că îi apreciam lirismul poetic şi pe el, ca poet. L-am apreciat pe Alexandru Brad pentru curaj , dar şi pentru că acesta reuşea să sublimeze într-un singur poem toată condiţia satului românesc de la acea vreme, decelându-i şi radiografiindu-i structura elementelor etico- morale şi politice componente, pentru a evidenţia faptele reprobabile şi grava diluare a principiilor morale, valorile intrinseci ale toposului rural românesc, liantul naţiunii române de veacuri.!. Erau versurile unui scriitor pe care, să mă ierte acum pentru preceptul meu de atunci, îl consideram minor, eu fiind un emfatic,  la  gândul că la vremea când eram licean şi în primii ani de facultate  scriam în vogă poezie, cu mult succes, iar acum domeniile  literare, pe care le abandonasem, încă din primii ani de facultate, nu însă fără regret, mi se păreau desuete şi mult neimportante.

            Era, atunci,  cu puţin timp înainte de a lua contactul cu marele scriitor  Mircea Ivănescu, cel care avea să mă determine, prin obligarea de a scrie excesiv de mult şi de a-i prezenta săptămânal scrierile, în reluarea  activităţii  literare.  S-ar putea ca momentul Alexandru Brad, să-mi fi declanşat acea stare anamnezică, care să-mi reamintească şi de un alt fel de a fi, trecut al meu şi să mă determine  să reiau activitatea literar- filosofică, în care mă consideram, cu toate că o abandonmasem de mai mulţi ani, şi pe care nu ştiam decât să o  banalizez, fără a mă exterioriza,  un redutabil. Dar, cred că Alexandru Brad, prin poemul său mă mobilizase, iar acum, când l-am cunoscut în Bucureşti, la Societatea Inginerilor Agronomi  şi în urma publicării articolelor mele tehnice,  ştiinţifice şi politice, cu zecile, în revista „Agricultura României” pe care a  condus-o mai mulţi ani, devenisem  unul dintre prietenii lui. Aşa, stând lucrurile, m-am mobilizat pentru această intervenţie a mea, trebuie să ştie de acest lucru, Alexandru Brad,  iar aceasta  o socot ca pe o datorie de conştiinţă  şi de gratitudine, o încercare de recuperare a unei literaturi flamante din noianul umbrelor culturnice !..

    Tot  ce pot azi să spun, este că tot  de atunci, îi port neîncetat în memorie poemul. Aproape zilnic îmi vin în memorie versurile ce exprimau adevăruri, acum istorice. Un poem şi social, şi moralizator, dar şi patriotic şi destul de estetizat. Un poem  scris aunci când  nu  puteai vorbi  nici chiar de realitatea ţăranului îmbătrânit  şi de condiţia agriculturii, precară, la acea dată. El nu pregeta a le exprima cu mult aplomb, în versuri, precum „ .../ajuns în faţa casei buimăcit / cuvintele n- au braţe- a ne cuprinde/ şi moşul scoate un rachiu bătrân / şi buna împle masa cu merinde. /... După cum ştii, nu-ţi spun o veste nouă/ Sunt lucrurile tot mai rele-n sat/ Căci s-a ajuns ca-n ale brazdei/ Să fie rară mâna de bărbat / Mai sunt , ce-i drept, câţiva, puţini la număr,/Care, se zice, ne conduc pe toţi,/ Aceştea, să ne fie cu iertare, / Ne vâră mâna-n straiţă! Parcă-s hoţi!/"(am reprodus poemul, din memorie).

Pentru că totul trebuia să fie numai perfect. Consider acest  poem al lui Alexandru Brad,  un poem referenţial în reflectarea unei nestrămutate legături a românilor din Ardeal , cu glia, cu  locul natal. Am simţit aici legăturile  strânse cu toposul  locului natal şi preocupările faţă de condiţia satului românesc a autorului. Mai târziu, din răsfoirea volumului său de versuri, intitulat „Carusel”, apărut la editura Eminescu, în anul 1979, am reţinut aceleaşi elemente topologice rurale româneşti, ce-i aureolează creaţia, din  poemul „Fântână”, în  versurile: ” Vă simt suflarea rece şi doar  sunt / Oglindă de-aşteptări ascunsă-n apă ,/Şi setea vă răstoarnă-n cerul meu, / Şi cerul se dilată să vă-ncapă/ ”,sau din  poemul   „Acasă”, în versurile:  „ Acasă - apă vie, cald cuvânt, / Acasă - locul sfânt / În care simt că sânt chiar când nu sânt / , iar din poemul „Inscripţie pe o potcoavă, închinat lui Fănuş Neagu, versurile: „  Mi-e dor de cai, de cai adevăraţi /Hrăniţi în vis cu foc, înaripaţi/ Mi-e dor de-o sanie şi de un ham / .../ Mi-e dor de cai ca de copilărie /.../”.i-am simţit legătura monolitică şi perenă cu spaţiul existenţial românesc transilvan .  Acest lucru explicitează legătura magnetică  funciară a românilor transilvăneni de locurile  genezice, de legăturile cu ele, de jertirile pentru glie, ce sunt genomic  ancestrale,şi nu pot nici când fi  rupte.  Alexandru Brad , un legat redutabil de ele, se constituie în exponentul grijii pentru menţinerea acestor legături.  Se va exprima poetul ,în acest sens, în  poemul: ” Numele meu în tăcere”,  în versurile: /...câte spice de grâu copt în mirişte/ şi câtă nesfârşire în cărare / câtă alergare în această odihnă/..../ atâta sudoare, înclinându-ne frunţile / atâta risipire de tinereţe/”, cât  şi  în poemul „ Roşu de inimă”, în versurile:”...E veghe starea ta primară/ Ca primăvara să dea-n vară, / Părinţii stinşi să ardă- n fii / Cât mai albastru, cât mai vii././..../”. Foarte frumoase  şi  în mult  adânc  spuse !

 Am trăit, cu Alexandru Brad, acea nerăbdare a copilului plecat în oriunde , de a se întoarce mereu pentru a  călca  în locurile de joacă cu copii satului şi  pe locurile muncite alături de părinţii şi fraţii săi, pe propriul  ogor, în trecut, mijlocul unic de subzistenţă al majorităţii românilor. Se trudea în „loc” cu râvnă , cu sudoare şi cu bucuria de a avea prin munca ţarinei, cele trebuitoare. Se trudea în „loc” cu râvnă , cu sudoare şi cu bucuria de a avea prin munca ţarinei, cele trebuitoare. Născut, nu departe de Blaj, am simţit  în aceste versuri, influenţa pe care a avut-o asupra poetului spiritul naţional cultural al Blajului. Am reţinut grija de a transmite continuitatea neamului şi a spiritului locului din toposul ardelean rural-agraar, al Pănadelui, urmaşilor poetului, în poemul „Rânduri pentru fiul meu”, în versurile: „ Ulciorul să nu-ţi sece niciodată- // Chiar marea de s-ar stinge vinovată,/ Să simţi pe limbă cum foşneşte grâul / Ca în năvodul lunii ramul, râul, / Să-ntorci în bine răul, cât de bine,/ Cinstit mai mult, de poţi, să fii ca mine,/ Să  legeni şi să arzi în vorbă dulce, / Să dai şi nume, să ciopleşti şi cruce,/.../...În toate risipit să te înduri./”. O grijă permanentă pentru perenitatea antropologică a ruralului!..   La acele locuri bătrâneşti, din Pănadele natal, se întorcea de la Bucuresti, de mai multe ori pe an, Alexandru Brad, cu bucuria, cu nerăbdarea  şi  cu memoria  bunicilor şi părinţilor. Se va confesa poetul în poemul „ Stea polară” , în versurile: „....Numai aici îmi pot uita vârsta, / Zidit în trupul tău veşnic, / Tânăr şi roditor / Pământ al nemuririi neamului meu/” şi în acelaşi  poem, „Acasă”, în versurile:” Acasă- cât mai e câte-un părinte, / Acasă - şi de sunt numai morminte / Ne dau puteri aducerile-aminte;/ Aici, acasă-i şi balsam şi rug, / Un neam străvechi încovoiat pe plug / Din care nici în moarte n-o să fug/.E o contopire genetică a trupului cu spiritul oricărei entităţi umane, iar câmpul existenţial al poetului îl gravitează mereu spre referenţialul genezic.

     E îngrijorător  pentru poet că la aceleaşi locuri se întoarce şi astăzi, acasă, tot mai în vârstă, fiind, Alexandru Brad, la pietrele de hotar ale neamului. Şi astăzi se întoarce poetul, gârbovit de ani şi de frumoasele amintiri ale locului natal, şi tot atât de nemulţumit, ca şi atunci când îşi scria poemul ” Recviem pentru bunicii mei” , şi la acea vreme, necăjit şi tulburat  de sălbăticiile locurilor de atunci, ca şi de acum,” locuri” rămase nelucrate , ţelini  neroditoare.

       Îl ştiu pe Alexandru Brad că suferă, ca un Sisif, de lucrurile nefăcute bine.. .I-am  simţit durerile  şi i le  ştiu  din bucuria cu care îmi publica articolele mele, nu mai puţin caustice şi mai adevărate, privind condiţia agriculturii şi a satului românesc  de după revoluţie, în interesanta revistă  „Agricultura României, pe care a condus-o mai mulţi ani, ca director .

    Nu-l bucură condiţia satului românesc de astăzi şi de aceea îşi dă poetul militant  dă tot obolul  vieţii rămase pentru îndreptarea racilelor şi pentru reînflorirea satului românesc, ca o datorie sfântă şi pe viaţă, ce o are  la  părinţii,  bunicii şi strămoşii săi,cu gândul la o întoarcere lăuntrică, „Acasă”.  Pentru că se exprima poetul în poemul său ”S-ar putea”, în versurile: „ ...trupul meu peste clipă să-ţi rămână de veghe / s-ar putea să mă chemi când e ceasul mai drept / când la vremea poruncii nu mai fivom pereche / când din ora aceea ar mai fi de trecut / ca o apă stătută  doar  un pas, o părere / s-ar putea ca bezmetic, muribundul minut /  să m-abată la ţărmul înnecat de durere... / 

  L-am considerat şi  îl găsesc şi acum  pe  Alexandru Brad,  un  neobosit activist al presei vremii şi al culturii române, aşa cum  îl observase şi-l preţuise,  public ,atunci,  Adrian Păunescu, chiar şi cu puţin timp, înainte de plecarea în eternitate, referindu-se la acel strălucit  poet de suflet al neamului, al său, care i-a fost, nu altul decât Alexandru Brad. Il va preţui pe poetul „ Recviemului pentru bunici” şi Ion Gheorghe, care în posfaţa la   volumul  „Carusel” , va exclama:  „- Iată-l pe Alexandru Brad, cel până peste cap implantat în solul bătăliilor realităţii, scuturându-se, atât cât trebuie, de toate ţărânile. El vine în poezie dintre ziariştii de linia întâia ai presei..fierbinţi... din zmulgerea lui din teren şi faptul diurn  a rezultat bărbăţia filosofică  a cântecului din cartea (sa) de poeme ce a păstrat numai Fiorul celor la care a fost martor pe viaţă. Adică Esenţa...ceva de totdeauna pentru totdeauna. Adică Poezia...” . O radiografie a socialului şi soluţia îndreptării  le expune poetul în poemul ” Lemnul de umilinţă”, în versurile: „Niciodată / Furtunile / Nu-şi asmut dulăii / La umbrele tufelor,/La poalele codrului./ Ele cu munţii, se-ncaeră / ,Cu fruntea pădurii - / Să calce, / Să îngenuncheze./ Securea caută / Copacii rămaşi./..../”.  Am citit , nu de mult timp, articolul  lui Alexandru Dumutru, în periodicul PORT@LEU, ca să aflu de pledoaria culturală a lui Alexandru Brad , pentru   întoarcerea, prin literaturaă, la unitatea naţională, că  <<“Presa culturală românească (se îmbogăţise,încă din anul 2009), cu un nou titlu, foarte preţios: este vorba despre … serioasa publicaţie ” Acasă”, (acest titlu va spune mult) periodic …editat de Fundaţia Naţională “ Satul românesc”, condusă (de cine altul decât )de poetul Alexandru Brad…O publicaţie aparte, solemnă, înfăptuită cu devotament şi dăruire, de un colegiu editorial…de elită, care îi reuneşte pe Eugen Simion, Viorel Mărginean, Horea Bădescu, Ion Brad, Lucia Mureşan, Ştefan Dincă, George Filiti, Răzvan Voncu, Petru Poantă, Ioan Sălcudean, Mircea Popa, Petru Sechel…Mircea Tomuş. O publicaţie globală a spiritualităţii naţionale, reunind în paginile sale acea intelectualitate contemporană verticală, durabilă, fidelă unui românism echilibrat, dar esenţial şi … unui consevatorism, la fel de echilibrat şi esenţial…>>. Se spune, în continuare în acest articol,de faptul că în acel  număr al publicaţiei “Acasă” sunt implicaţi, cu scrieri literare de factură spiritual naţională  : Cristina Crăciun, Ioan Opriş, Petre Pandrea, Ioan Buzaşi, Nichita Stănescu, Dan Hăulică, Ion Brad, Răzvan Teodoresco, Dumitru Popescu, Maria Corduneanu, Răzvan Voncu, Fănuş Neagu . De asemenea, sunt omagiaţi, la aniversar, “în semn de apreciere şi deosebit respect … reperele verosimile (naţionale)….: Ioanichie Olteanu, Ion Lăncrăjan, Ion Rahoveanu, Toma George , Maiorescu, Miron Scorobete, August Buzura, Nicolae Dragoş…De ce “Acasă”?. Pentru că Alexandru Brad , în toată viaţa lui, indiferent unde a umblat, a fost  în totul , în spaţiu şi în timp, în tumultul efervescenţei sale  spirituale, numai şi numai acasă!...

Pentru că se exprima poetul ,în poemul,” Numele meu în tăcere”, în versurile: câtă  linişte în această nelinişte/ câtă  neîmpăcare în această  împăcare / câte spice de grâu copt în mirişte/ şi câtă nesfârşire în cărare / câtă alergare în această odihnă / câtă supunere în această tristeţe- / atâta sudoare, înclinându-ne frunţile / atâta risipire de tinereţe / câtă nelinişte în această  neodihnă  / câtă sfiaslă în această durere-

Premoniţia unor timpuri de bine, într-o nelinistită  aşteptare şi de încredere într-un anotimp nou, al seninului primăverii pământului, o relevă  Alexandru Brad , atât în poemul comentat ” Recviem pentru bunicii mei”, în versurile finale: „Mă-ncred în anotimpul nou în care / Pământul va miroase-sărbătoare”, dar şi în poemul „ Semnul care rămâne, în versurile: „.../ Să aşezăm în pământul poemelor noastre / Sămânţa curată, iertată de lacrimi, / De nedreptatea făcută părinţilor noştri, / Să rămânem cu fruntea sus / În febra mistuitoare a revoluţiei / Până la ultimul, inegalabilul / Şi adâncul răsuflet / Al trecerii noastre în lumina / Care macină la rădăcina nopţii./”,sau în poemul „Inscripţie pe o coloană, în versurile „.../ În tot ce valul veşnic spală / În tot ce timpul creşte-n noi / Nu-s numai fructe de-ndoială / Ci şi nădejdea-n calde ploi/.”

      Îl felicit pentru trecutul său literar curajos, pentru totul, pe Alexandru Brad şi-i mulţumesc, în primul rând, pentru tenacitatea abordării socialului românesc prin mijloace culturale, mult necesare  şi la această vreme, pentru acţiunile  sinergice, prin fundaţii şi publicaţii, ca prim autor, de inducere a  preceptelor etico-politice morale, în ruralul românesc, în perspectiva reconstrucţiei sale aletheice şi sincategorematice durabile.

 15.09. 2009, Gheorghe Apetroae- Sibiu

Literatura eseistică, prolegomene sociologice, Gheorghe Apetroae Sibiu

 COLOCVIUL CULTURAL  - SOCIOLOGIC  DE  LA  SIBIU      

                                                                             

Discurs encomiastic la deschiderea lucrărilor  Colocviului cultural-sociologic  de la Sibiu ,  ediţia a patra,  2004

0

Gheorghe Apetroae Sibiu - organizator

¤  Onorat auditoriu,

     Ediţia a patra a Colocvilui cultural sociologic de la Sibiu  se desfăşoară sub patronajul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul  Naţional  Cultural Sibiu, reprezentată la lucrări de  inspector prof. Aurelia Marcu ,în sala de conferinţe a Ordinului Arhitecţilor din România. Ca organizator al acestui colocviu şi în numele colaboratorilor mei  la realizarea  tematică , ţin să  mulţumesc celor două instituţii  pentru  generozitatea gesturilor  amfitrionice.----

    Rostul acestor  colocvii cultural sociologice , pe care le-am iniţiat personal în anul 2001, în cadrul acţiunilor culturale ale Asociaţiunii ASTRA, este de a identifica axiologic şi reliefa  personalităţile româneşti   din domeniul culturii şi  din celelalte sfere ale societăţii, în dreptul spaţiului  istoric şi contemporan , pentru  contributiile conceptuale şi artistice  în elevarea acestor domenii, pentru aportul  sistemic  în construcţia fortificaţiilor culturale, spirituale şi ştiinţifice - sindinamice ale poporului nostru, în spaţiul cultural şi social european.---- De această dată am gândit la rolul acestei ediţii în actualizarea celui care a  fost Mircea Vulcănescu, sociologul şi eticianul român adânc implicat social, acum când s-au împlinit 100 de ani de la naşterea sa. Acesta, făcând parte din pleiada de stele ale culturii româneşti , amintind de Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Petru Comarnescu, H.H. Stahl ş.a. ,  prin întreaga sa activitate  s-a remarcat  un  redutabil publicist şi sociolog,  un  strălucit tehnocrat , o personalitate care,  deşi regretabil de repede  golită de biologic, spiritualitatea-i  adâncă continuă a ne vorbi şi a-l   înălţa în panteonul intelectualilor sacri.----

  ¤ SCURTE REFERIRI LA EDIŢIILE  ANTERIOARE

    Pentru început , ca iniţiator  şi organizator al colocviilor cultural-sociologice de la Sibiu, îngăduiţi-mi, vă rog, a realiza  retrospectiva acestor colocvii, nominalizând principalele teme şi participanţii cu studii şi comunicări la ediţiile anterioare, precum şi a releva succint  istoricul apariţiei  şi consolidării sociologiei ca disciplină  fundamentală  în ierarhia  ştiinţelor  social-umane.----

    Primul colocviu, pe  care l-am organizat în anul 2001, a avut ca temă generală “ Rolul  raţionalismului  în dezvoltarea societăţilor  umane”. ----Această temă a  înflăcărat  spiritul cărturăresc al unor reputaţi magiştri de la institutele universitare din Sibiu, răspunzând la chemările mele persoanalităţi cu o activitate prodigioasă în planul cultural- filosofic, teologic  şi ştiinţific al Sibiului.--- .Amintesc pe domnul prof. univ.. dr. Alexandru Hudiţeanu, doctor în filosofie,  directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului  Didactic din Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, mult considerat pentru participarea principială constantă a domniei sale cu comunicări  în  colocviile anterioare ediţiei de astăzi, un prim exponent al acestei activităţi cultural- sociologice.---- Tema prezentată de domnia sa  în primul colocviu a fost “ Raţionalismul cartezian reflectat prin prisma criticismului raţionalist kantian şi raţionalismul contemporan la Ferdinant Gonseth,  Jean Piaget,  Gaston Bachelard,  Karl Poper şi Thomas  Kuhn. Tot la prima ediţie a colocviului cultural sociologic de la Sibiu, conferenţiarul universitar  filolog dr. Anca Sârghie de la Universitatea “Lucian Blaga “ din Sibiu, a comunicat  doct despre “Opera filosofică a lui Rene Descartes comentată de Constantin Noica”.  De asemenea prof. univ.ing Alexandru Cinteză, de la Academia Trupelor de Uscat , specialist în astronomie şi teoria erorilor , a comunicat în termeni cardinali, despre “ Incertitudine, hazard şi ştiinţă şi despre opoziţia dintre raţionalismul cartezian şi empirism”  Personal am comunicat  “ Principiile raţionale admise în concepţiile sociologice ale reprezentanţilor Şcolii de la Frankfurt şi ale “Noii Filozofii”, cu extrapolări şi valorizări  ideologice în planul politio-social al societăţii româneşti contemporane”.----

    Referindu-mă la  a doua ediţie a Colocviului cultural-sociologic de la Sibiu, care a avut loc în anul 2002, în această ediţie s-a abordat o tematică mai  variată pe domeniul valorilor  culturale  româneşti, raportate la cele europene.--- A fost  de substanţă axiologică cu valenţe cultural- sociologice  comunicarea şi intervenţiile realizate de prof.univ. dr.  Ioan Mariş , de la Universitatea “Lucian Blaga”. Acesta  a prezentat studiul “ Conceptul de blagism în filozofie şi literatură”.--- Aceeaşi factură a înregistrat şi participarea preotului prof. univ. dr .  Ilie  Moldovan.  Acesta  a comunicat în valenţe liturgice“Despre valorile cultural- religioase şi compatibilităţile axiologice între religie şi cunoaşterea ştiinţifică, cu referire la Toma d-Aquino,  Soren Kierkegar  şi Louis  Lavelle, accentuând pe aspectele de teologie morală şi de bioetică, cu implicare în morala socială  şi în credinţa ortodoxă a neamului românesc întru iluminarea-i cristică. --- In acelaşi context , prof. univ . dr. Alexandru Hudiţeanu a  dezvoltat în cea de a doua ediţie a colocviului, tema “ Valori ale umanismului”, iar profesorul filolog Virginia Hodorogea, vicepreşedinte al  Asociaţiunii “ASTRA” a comunicat colocviului, într-un eseu estetizat şi expus eclatant, încărcat de un tezaur de  metafore, despre “ Goga, poet al lacrimei”.--- Personal am comunicat despre “ Critica antropologiei existenţialiste şi deschiderile ASTREI spre promovarea valorilor cultural ştiinţifice”.----

    În ediţia a treia, din 26 decembrie , 2003,  am  conceput şi promovat  în colocviu o temă mai generală : “ Consideraţii filozofice cu privire la evoluţia valorilor culturale şi rolul culturii în sistemele sociale contemporane”. Au fost abordate din spaţiul cultural naţional, cu extrapolări la cel  cultural european şi internaţional , aspecte privind conflictul valorilor în desăvârşirea  ansamblurilor culturale naţionale, liberalismul cultural, libertatea naturală a creaţiei, raporturile dintre cultură, religie şi ştiinţă în dinamica  societăţilor contemporane şi protecţionismul în cultură, ca  mijloc de ierarhizare socială.--- După ce am  trecut în registrul colocviului  principalele aspecte  din sfera culturală a socialului contemporan, în intervenţia sa, prof. univ. dr. Alexandru Hudiţeanu, a comunicat despre “ Definirea  valorilor culturale “,relevând , în context, raportul dintre subiectul cognoscibil şi realul social concret şi pragmatismul cultural  promovat de Richard  Rorty , cu cuantificările raţionale ale principiilor ontologice  de “dat “ şi “adus”  în planul  creaţiei şi al cunoaşterii sociologice şi despre cunoscutul său concept” Moartea epistemologiei” ---.Prof. Adina Vlaicu, inspector la Direcţia  pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu a comunicat despre “ Cunoaşterea şi valorificarea talentelor şi geniilor creatoare, premise ale marii culturi”, iar prof. univ.ing. Alexandru Cinteză a comunicat despre “Definirea conceptului de cultură în sistemele sociale contemporane”. ---In aceeaşi ediţie, scriitorul preot drd. Florin Oancea, redactor-reporter la televiziunea  PROTV a comunicat despre “Admiterea în  identificarea şi promovarea valorilor culturale şi etico-sociale  a conceptului sincategorematic în sintagma “ ascultă  şi cealaltă parte”, un principiu moral tot mai puţin respectat de oportuniştii culturali ai perioadei post-revoluţionare .--- Personal am comunicat despre “ Conflictul valorilor culturale în sistemele sociale contemporane şi despre liberalismul cultural”. Am  promovat ,de asemenea, în acest colocviu o analiză gnomică cu privire la condiţia actuală şi de perspectivă a culturii naţionale, pe care am  intitulat-o “Manifestul  Cultural de la Sibiu “,o cartă structurată în 16  capitole, o reflexie  socială privită cu interes de toţi  participanţii la lucrările colocviului.---

    Dacă primele trei ediţii ale colocviului le-am organizat sub egida  Asociaţiunii “ ASTRA”, cu calitatea de iniţiator şi membru  fondator al ASTREI, şi cu aportul Bibliotecii  “ASTRA” şi  Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu, a patra ediţie, cea de astăzi, din unele motive tehnice, am organizat-o  sub patronajul exclusiv al  Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu.  Această ediţie,  a 4-a , cu tema  „ Mircea Vulcănescu, 100 de ani de la naşterea sa”, raportată la primele trei , reuneşte un număr mai mare de personalităţi din viaţa universitară, culturală şi socială a Sibiului. Se demonstrează  interesul pentru factura ştiinţifică înaltă a primelor trei ediţii, pentru reuşita acestei manifestări inspirate, iniţiată şi organizată în spaţiul cultural- social al Sibiului. ---Tema generală  a acestui colocviu, este “Contribuţia lui Mircea Vulcănescu la definirea sistemului sociologic românesc fundamentat de Dimitrie Gusti  şi  de ceilalţi reprezentanţi ai Şcolii sociologice de la Bucureşti , cu raportarea problematicii sociologice româneşti contemporane la sistemele sociale create de Comte,  Durkheim,  Moreno şi de reprezentanţii Şcolii de la Frankfurt”. Consider că tema  este de o mare actualitate şi de evidentă valoare ştiinţifică sociologică.  De aceea mi-am propus să o relevez cu ocazia împlinirii, în acest an, 2004, a 100 de ani de la naşterea lui Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai importanţi gânditori sociologi existenţialişti  români.--- În cadrul acestei ediţii, care promovează un dialog deschis  între participanţi , relevez următoarele studii şi  comunicări tematice:--- 1. Influenţa factorilor etico-psihologici în dinamica societăţii româneşti ,de prof. univ. dr. Alexandru Hudiţeanu- directorul Departamentului Didactic din Univ. L.B. Sibiu;--- 2.  Mircea Vulcănescu şi “Dimensiunea românească a existenţei, de scriitorul  prof. univ. de literatură comparată  dr. Dumitru Chioaru- Univ. L.B. Sibiu;--- 3. Mircea Vulcănescu, gazetar, de scriitorul filosof prof. univ. dr. Ion  Dur - decan al Facultăţii de Filosofie şi Jurnalistică din U.L.B. Sibiu;--- 4.Prezenţa  divină în studiile laice-sociologice întreprinse de Mircea Vulcănescu  şi Ioan Covrig Nonea, de prof. univ.teolog  dr. Ilie Moldovan;  ---5. Mircea Vulcănescu şi dimensiunea religioasă a existenţei, de scriitorul preot drd. Florin Oancea şi , în sfârşit,  tema a 6- a „Raportarea sistemelor sociologice româneşti la existenţialismul social promovat în cadrul Şcolii de la Frankfurt, despre alienare şi depersonalizare în societatea unidimensională”, de prof.univ.asoc.dr.ing. Gheorghe Apetroae,organizator al  colocviului. ---Celelalte teme  programate în cadrul acestei ediţii, aşa cum au fost mediate în presă şi în celelalte medii de informare nu pot  fi momentan abordate  din cauza  unor indisponibilităţi neprevăzute pentru raportori.--- In plus de cele relevate până acum, doresc să apreciez, la cele mai înalte cote de moralitate şi recunoştinţă, prezenţa, cu studenţii de la secţia de sociologie- etologie  a prof. univ. dr. Corneliu Bucur,Univ. L.B. Sibiu , senator, care după cum ştiţi ,în funcţia sa de  director general al  Muzeului Tehnicii  şi Tradiţiei Populare “ASTRA”, a militat necontenit, de decenii, pentru promovarea  valorilor cultural-sociale tradiţionale şi intelectuale în integritatea spaţiului naţional - românesc.---

     Trecând, la alte aspecte organizatorice ale acestui colocviu, ţin să  apreciez acceptarea domnilor profesori universitari  Ion Dur- şeful catedrei de filozofie şi jurnalistică din cadrul Facultăţii de Jurnalistică şi Filozofie Sibiu  şi   prof. univ.teolog dr.Ilie Moldovan - conducător de doctorate în cadrul Facultăţii de Teologie Sibiu, de a asigura moderarea lucrărilor acestui colocviu.--- Sper ca domniile lor să selecteze din  tematică şi să includă în dialog , in acest periplu pe domeniul operei şi activităţii cultural sociologice a gânditorului , spre interpretare şi valorizare a  acelor principii de cunoaştere sociologic-existenţialiste, elaborate de Mircea Vulcănescu, şi să monitorizeze intervenţiile în direcţia conturării personalităţii  sale, astfel ca toţi participanţii să-şi poată releva în comunicări şi intervenţii factura tematică, cu şansa construirii , în sinteze şi concluzii, de noi concepte   şi tipologii sociologice , specifice cadrelor socio-toposurilor româneşti ce pot fi informatizate şi valorizate politic de societatea românească contemporană,  în soluţionarea ipotezelor şi  condiţiilor limitative din socialul contemporan, constituindu-se, astfel,  vectori pozitivi ai cunoaşterii sociologice contemporane în construcţia durabilă  , axiologic - dorită a  societăţii româneşti.

    ¤---REFERIRI LA  ETAPELE DE FORMARE A  SOCIOLOGIEI CA  DISCIPLINĂ  INDEPENDENTĂ

      ----Trecând la o altă etapă a  intervenţiei mele în deschiderea lucrărilor acestui colocviu, aşa cum am ţinut să remarc de la începutul intervenţiei, voi încerca să realizez  o foarte scurtă incursiune istorică in câmpul practicii sociologice, pentru ca auditorul, format  în cea mai mare parte din studenţi de la secţiile de jurnalistică, filosofie şi etnologie din cadrul Universităţii “Lucian Blaga”, a căror participare o salut , şi le mulţumesc, să se familiarizeze cu problematicile cultural-sociologice şi  să se introducă  facil  în această dezbatere colocvială .----

    Vă rog să acceptaţi acest demers, chiar cu riscul de a  răpi un anumit timp din dezbaterile colocviului, pentru care, vă mulţumesc! ----- Stimaţi participanţi!  Se  ştie că a existat întotdeauna şi pretutindeni , o nevoie de legitimare a  construcţiei sociale, de descoperire şi valorizare a arhitecţilor sociali autentici, precursori ai sistemelor cultural sociologice, din perspectiva sociologică.--- Să luăm, aşadar, ca primă etapă sociologică, sofismul. Fiecare om , desigur în contextul subiectiv relaţionat la  socialul- obiectiv, are adevărul lui, va afirma Protagoras. Orice judecată, cu referire şi la social, este adevărată, tot el o va susţine.--- Nici o judecată, bineînţeles, şi  în contextul  subiectului interelaţionat social, nu este adevărată va susţine Gorgias.--- Aceste afirmaţii, făcănd abstracţie de  acele " paradoxuri insolubilio" - sincategorematice, deci contradictorii, în realitate sunt echivalente, de unde o realitate a adevărului este imanentă în construcţia istorică a societăţilor.--- Dar doctrina sofiştilor va fi  combătută categorial- aletheic, de Socrate. Acesta va arăta că ştiinţa are ca obiect generalul şi ca instrument de percepere şi măsurare a generalului, conceptul.---Prin instrumentul “Concept” se realizează acordul omului cu el însuşi şi cu alţii.   Iată, dar, de pe atunci, o evidenţă a inter-relaţiilor generale -  sociale , faptul că Socrate va releva, prin formularea de concept că “ Certitudinea  adevărului este subiectivă-relativă”(Wittgenstein, Şcoala de la Viena, Tractatus Logico-Philosophicus-1922, despre incertitudine)  în planul social.---

    Platon, încercând să dea certitudinii o semnificaţie obiectivă ( în raportul dintre subiect şi natural-socialul obiectiv), afirma existenţa conceptelor socratice în afara noastră, deci ne-subiective.  Este vorba , dar de epistemologia “realistă” greacă născută din reflexiile idealist-raţionaliste ale lui Platon în  încercarea de a formula legile gândirii logico-matematice  (Platon: Fedon; Lysis; Timaios; Phaidros; Menon-Anamnesis; Republica,XIII; Phaidon; Cratylos ; Symposion)  şi ale lui --- Aristotel asupra logicii ( Aristotel:Primele analitice; Analiticile secunde; Metafizica)  ,toate, ca ştiinţe ne-experimentale, la acea dată.--- În acest registru filosofic ni se relevă faptul  că  Platon va situa ideile  (eidos)  într-o lume exterioară a subiectului, deci transcendentală. Desigur, teoria ideilor va deveni la Platon şi teorie a existenţei, realitatea, devenind, astfel, principială, direct dependentă de intelegibilitate. Pentru că pentru Platon, ceea ce nu este inteligibil, nu există, pentru el, generând astfel principiul existenţialist al idealismului pur. ---- Aristotel va  atribui ideilor-analitice sau formelor-geometrice, din perspectiva naturală şi din perspectiva socială “ o existenţă şi un rol independent de subiect şi al căror rol (al ideilor şi al formelor) este  “însuşi” şi  subiectul, subordonat, dar nu va specifica  toposul ideilor şi formelor,  poziţia lor spaţială , şi interioară, deci subiectivă, cum o rezolvase Platon, într-o  lume exterioară subiectului, abandonându-le dichotomic, într-un cadru relativ, fie exterior, fie interior subiectului.  ---  A fost rândul istoric al raţionaliştilor, începând cu Rene Descartes, neo-raţionaliştilor, prin exponentul lor strălucit Imannuel Kant , pozitiviştilor , reprezentaţi , în principal, de Auguste Comte, cel care introduce, printre primii şi  termenul de sociologie în stiinţele cunoaşterii scientiste şi, în sfârşit , al neopozitiviştilor existenţialişti scientisti, din cadrul „Cercului de la Viena”. 

---                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 

    ¤---CONTRIBUŢIA LUI  MIRCEA  VULCĂNESCU  LA DEZVOLTAREA ŞCOLII DE SOCIOLOGIE  DE LA  BUCUREŞTI.---

      În România, în perioada interbelică, Mircea Vulcănescu , inspirat de şcoala sociologică de la Bucureşti condusă de universitarul Dimitrie Gusti, a cărui  asistent a fost, a devenit un referenţial director în construcţia ideologică a societăţii româneşti contemporane. ---A reuşit acest lucru  prin promovarea  în domeniul sociologic, cunoaşterea ştiinţifică,  epistemologia sociologiei, prin  perceperea  sau descoperirea multitudinii  inter-relaţiilor subiectului ontologic raţional cu viaţa social politică a duratei sale - existenţiale şi , desigur, în  extrapolare istorică, din perspectiva sociologică, cu oricare epocă  existenţial umană,, din evoluţia materială şi spirituală a societăţilor umane.--- Şi, a reuşit Mircea Vulcănescu, acest lucru  prin interesul manifestat în cunoaşterea cât  mai completă  a raporturilor sferelor sociale în interiorul societăţii româneşti interbelice şi postbelice, cadrele lor sociale obiective, cu un demers  sociologic - epistemologic implicativ pozitiv, putem spune, în coordonate dialectice.--- Pentru susţinere, voi releva mai jos  un segment din textul elaborat de strălucitul sociolog şi antropolog Traian Herseni , cu titlul originar”  Mircea Vulcănescu (1904-1952), text prin care se prezintă contribuţia lui Mircea Vulcănescu în domeniul  sociologiei, relevând în subtitlul textului   că  “… marea lui vocaţie a fost metafizica, logica şi teoria cunoaşterii…” ---Voi reda, în continuare,  spre conturarea personalităţii sale pe domeniul sociologiei , părţi din acest text, scris de acest mare sociolog român: << “ Societatea este considerată de Mircea Vulcănescu, interpretându-l pe Dimitrie Gusti, o “ unitate autonomă de manifestări culturale şi economice, organizate juridic şi condiţionate cosmic, biologic, psihologic şi istoric”. Natura acestei unităţi este o “voinţă socială”…Scopul monografiei  este “caracterizarea sociologică a voinţei sociale”.---.  De asemenea, cu privire la  teoria  raţionamentului experimental,  Traian Herseni  a ţinut să releveze unele precizări teoretice realizate de Mircea  Vulcănescu,  după părerea mea, prin reuşite  intrapolări factoriale din spaţiul bio-fizic,  în  cadrele sociale  şi anume: “1. Numim cadre ansamblurile mari de factori care influenţează voinţa socială. Voinţa socială reacţionează, creând manifestări. ---Cadrele nu sunt deci cauze propriu-zise ale manifestărilor, ci numai condiţii ale acestora, voinţa socială având o putere proprie de reacţie.--- Aceste manifestări sunt însă efectiv cauzate de către ansamblul factorilor, cadrul şi voinţa  socială  laolaltă. Invers, voinţa socială va fi caracterizată prin raportarea manifestărilor la ansamblul cadrelor…În orice cercetare socială va trebui să deosebim cu îngrijire, prin urmare: I. Cadrele (mediul), II. Manifestările (realităţile sociale), III. Voinţa socială(unităţi, structuri şi procese sociale)”>>. --- Mergem mai departe: “După natura factorilor, distingem mai multe cadre, având fiecare o acţiune proprie asupra voinţei sociale şi faţă de care aceasta are şi ea o reacţiune proprie. Vom avea: Factori ( spaţiu, viaţă, viaţă sufletească, timp); Cadre (cosmic, biologic, psihologic, istoric); acţiune (natură, rasă – tip, constrângere, tradiţie) şi reacţie (cultură, selecţie, tendinţe de economie şi inovaţie). Printr-o notă la text se relevă că “ Problema sociologică a cadrelor stă în determinarea reacţiunilor voinţei sociale, faţă de acţiunea acestora. Reacţiunea se exprimă prin manifestări”. --- Tot Mircea Vulcănescu s-a gândit să utilizeze sistemul sociologic al lui D. Gusti pentru calcule previzionale sau prognoze sociale determinate factorial-social. Cadrele însemnând, după el, putinţe (virtualităţi sociale), (şi- n.n.)  raportându-le la manifestările existente, vom avea: 1. Cadre sărace + manifestări reduse =tendinţe statice, perspective de stagnare; 2. Cadre sărace (virtualităţi reduse) + manifestări dezvoltate ( foarte active) = tendinţe de regres, perspective de decădere; 3. Cadre bogate, puternice + manifestări încă reduse = tendinţe revoluţionare, perspective de transformări repezi; 4. Cadre bogate(putinţe mari) + manifestări dezvoltate = tendinţe de progres, perspective de dezvoltare continuă şi echilibrată… ---Mai trebuie să amintim şi încercarea lui, acceptată apoi de întreaga şcoală sociologică de la Bucureşti, de a adopta o tipologie a unităţilor sociale, în comunităţi, instituţii şi grupuri, inspirată, înţeleg, din syndinamica tipologiilor biotice, în extrapolări similitudinale,   ceea ce a însemnat, pentru acele vremuri, o dezvoltare autentică şi necesară a sistemului scolii de la Bucureşti…---Mircea Vulcănescu, a fost nu numai ”filosoful” şcolii, dar şi “economistul” ei.  Ne-a rămas  de la el un  studiu extrem de valoros, pe cât de precis, pe atât de complet: Teoria şi sociologia vieţii economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui stat.,… neegalat pe plan românesc până astăzi…îl va releva Tr. Herseni.--- În  ce priveşte metodologia (cercetării economice) , “ aceste  cercetări  se pot grupa în două momente metodologice…în orice analiză sociologică…vom întâlni două cercetări cu totul deosebite ale realităţii sociale:  1. una  fenomenologică şi  2. Alta  etiologică… După el: Max Weber, Scheler, Werner Sombart au meritul de a fi pus pentru întâia oară în evidenţă…importanţa metodei fenomenologice în ştiinţele sociale…( în sensul că după “înţelegere” poate şi trebuie să urmeze ”explicaţia”.   Numai universitarul filosof sociolog  ieşean Petre Andrei  în „ Das Problem der Methode în der Soziologie”, Leipzig, Otto Harrassowitz, 1927, 39 p, a mai pus, înaintea lui Mircea Vulcănescu, cu atâta fermitate şi precizie, necesitatea “metodei comprehensive" în sociologie, o metodă calitativă, prin excelenţă…” Pentru sociologie, ca şi pentru orice altă ştiinţă, explicaţie înseamnă…”desprinderea relaţiilor cu sens existenţial dintre un fapt şi alte fapte” .---- Cu alte cuvinte: lămurirea împrejurărilor apariţiei unui fapt însemnând tocmai împrejurarea necesară acestei apariţii. Deosebirea dintre etiologia şi fenomenologia unui fapt se referă, prin urmare, la discriminarea ce se poate face , în existenţa în genere, între esenţă şi prezenţă ( so sein , deosebit de- da sein), deosebire dintre ce e şi cum se produce faptul. În  cadrul sistemului şcolii sociologice de la Bucureşti: ”Explicaţia vieţii sociale constă…în arătarea felului în care virtualităţile devin realităţi sociale, în lămurirea chipului în care ceea ce e posibil prin împrejurări devine existent efectiv, real, în faptă ”…---De o profunzime neobişnuită sunt … ideile  lui Mircea Vulcănescu în privinţa celor două categorii de cadre din acelaşi sistem: De o parte, cadrele sociale, transcendente, exterioare realităţii sociale, reprezentând influenţa factorilor naturali şi biologici.  De altă parte, cadrele imanente vieţii sociale, constituite de înrâurirea manifestărilor sociale, însele asupra  altor manifestări sociale, exprimând prin urmare modul de auto-condiţionare a vieţii sociale prin ea însăşi, de autodeterminare”. Interesant!...--- De unde concluzia, valabilă …până astăzi: “Viaţa socială nu se prezintă…ca un obiect inert, supus cauzalităţii mecanice a împrejurărilor exterioare. Ea se înfăţişează ca o totalitate dotată cu o putere de reacţiune sindinamică proprie, la influenţa acestor împrejurări.--- De unde, un mod de reacţiune specială a vieţii sociale care corespunde fiecărui mod de influenţă cauzală. Influenţei naturale, societatea îi opune, prin manifestările ei, o reacţiune antropologică, al cărei sens este cultura. ---- Influenţei biologice, societatea îi opune o reacţie selectivă, sau contra-selectivă. Propriei sale influenţe psihologice, societatea îi opune o reacţie nouă: individualizarea. Iar influenţei  tradiţionale a trecutului îi opune, dialectic hegelian:  inovaţia. De aici rezultă un al treilea fapt important , şi anume, că înţelegerea cauzalităţii în sociologie are o dimensiune nouă, faţă de ideea de cauzalitate întrebuinţată în ştiinţele naturii.( subl. în orig.) ----Admiţând această forţă de autodeterminare, problema explicaţiei sociologice promovată de Mircea Vulcănescu , ca arhetip social,  nu mai poate rămâne în domeniul strict al explicaţiei mecanice prin cauze universal-exterioare newtoniene, de tip Huei-tse(A. Forke, citat de A.Dumitriu, în  Istoria logicii,1969), ci trebuie să aibă recurs la un determinism cronologic inducţional finalist, la o înţelegere dinamică, prin scopuri, prin motive .---- Am redat , aşadar, interpretativ, părţi din textul elaborat de Traian Herseni ca prezentare şi confirmare a contribuţiei lui Mircea Vulcănescu în domeniul sociologiei, pentru lucrarea” Sociologia, 1970,  colecţia ” Istoria ştiinţelor în România. Editura Academiei Române.

        ---- Aş mai releva  referirea la existenţialismul antropologic vulcănescian şi la  spiritul de dăruire pentru  promovarea  valorilor româneşti şi universale al lui Mircea Vulcănescu, pe care o realizează Mihai Şora, în eseul “ Despre Mircea Vulcănescu”, redând textual: “E de-a dreptul uluitor cât de vastă era cuprinderea a ceea ce ştia până-n străfunduri şi cât de precisă era organizarea a ceea ce apucă să comunice, fie că vorbea despre "tomism" şi "augustinism" sau despre "eros" şi "logos" în gândirea creştină, fie despre arhitectura sonoră a compoziţiilor lui Bach şi despre muzicalitatea catedralelor gotice .Sau despre altceva. “

 ---     În  acelaşi    context, de data aceasta , asupra  istoricului aspectelor  cunoaşterii epistemologice  a problematicilor antropo - sociale , vă ofer domniilor voastre posibilitatea de a releva, în comunicările anunţate, etapele de reflexii sociologice, cu rol determinant în evoluţia socială, în condiţionarea socială a cunoaşterii, acele elemente de construcţie sociologică, printre care existenţialismul antropologic ,  pe care Mircea Vulcănescu  le stăpânea cu multă siguranţă şi autoritate şi pentru care pentru a le promova  a  acceptat însăşi condiţia sacrificial-peratologică,  chiar şi răstignirea sa pe altarul tragic al  societăţii .

        Încercând , holistic, unitatea hegeliană intelect-raţiune, substanţa acestui colocviu cultural – sociologic,  să zicem  „Fides quaerens intellectum”, îngăduiţi-mi  să vă mulţumesc, încă odată, domniilor voastre, pentru participarea şi pentru contribţia substanţială la siguranţa reuşitei acestei reuniuni academice  şi să ofer conducerea lucrărilor  moderatorilor . Comunicările vor fi publicate în volum . ---- Gheorghe Apetroae, Sibiu, 2004.

MARGINALII  LA EDIŢIA  A  4 -A   A  COLOCVIULUI  CULTURAL- SOCIOLOGIC  DE  LA  SIBIU ...Gheorghe Apetroae Sibiu

               Mircea  Vulcănescu, între un  personalism raţionalist şi un existenţialism uman.

            Teleologic vorbind , prin  colocviu s-a încercat  actualizarea mai evidentă a lui Mircea Vulcănescu , sociologul şi eticianul  implicat social, dar  fără a se defini ideologic. Acesta, din pleiada lui M. Eliade, E. Cioran, C. Noica, P. Comarnescu,  H.H. Stahl ş.a., prin excelenţă  metafizicieni, avea să fie un gânditor sociolog,, un apreciat publicist şi un  tehnocrat remarcabil. Implicat ,prin impunerea acceptării unei responsabilităţi într-o  guvernare ce avea a o îndeplini strălucit sub dictatura mareşalului Antonescu, ca subsecretar de stat la finanţe, Mircea Vulcănescu, aşa cum releva  Pv. Dan  citat de Şt. J. Fay, a fost condamnat “nu pentru o vină particulară ci pentru una colectivă, vina  de a fi aparţinut  unei elite intelectuale cu o profundă conştiinţă culturală, naţională”. S-a sfârşit în închisoarea de la Aiud , în anul 1952,la numai 48 de ani şi ca şi alţi intelectuali ,victime ale ideologismului comunist a fost  înhumat, pentru a-şi petrece eternitatea materială , într-o groapă comună din marginea  Aiudului. Însă, deşi  de biologic a fost repede golit,consider că spiritualitatea-i  continuă a vorbi şi a-l înălţa în panteonul intelectualilor sacri…    Cu această motivaţie, cu admiraţia şi respectul                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                        cuvenite , orientarea  raţional - existenţialistă a lui Mircea Vulcănescu  a fost analizată în colocviu de Ion Dur, Alexandru Hudiţeanu, Dumitru Chioaru, Ilie Moldovan, Florin Oancea şi Gheorghe Apetroae, participanţi la  colocviu , prin prisma socio-epistemologică,  din perspectiva  sociologică  românească   raportată la sistemele sociologice  create de  Comte,  Durkheim, Moreno şi de reprezentanţii Şcolii de la Frankfurt. În faţa  numeroşilor studenţi de la secţiile de filosofie, sociologie şi etnologie, prof. univ. dr. Ion Dur de  la Facultatea de Filozofie şi Jurnalistică Sibiu apreciază frecvenţa sporită a apariţiei scrierilor lui Mircea Vulcănescu  la mai multe edituri  şi  relevă meritul universitarilor sibieni de a-l fi omagiat într-un simpozion şi  în luna aprilie a acestui an , când s-a împlinit o sută de ani de la naşterea lui , acesta  devenind  o personalitate  cunoscută.  Prof. univ. dr. Ilie Moldovan  relevă, la  dimensiunile unei prezenţe axiologic  divine  studiile laice- sociologice întreprinse de Mircea Vulcănescu  şi de Ioan Covrig Nonea, evidenţa  contribuţiei celor doi intelectuali români , primul  sociolog, etician şi economist format la şcoala gândirii sociologice interbelice, cel de al doilea profesor de filosofie, mentor al implementării  ştiinţelor  sociale  în învăţământul românesc.    Mircea Vulcănescu, spune Ilie Moldovan, a acordat  primat  contribuţiei vieţii religioase la viaţa socială  şi,  ceea ce aduce bun religia este specificitatea conţinutului trăirii exteriorizate în sociologia vieţii. Ca teolog, consideră profetică atitudinea lui Mircea Vulcănescu , de condamnare a personalismului energetic în varianta accentuat scientistă  concepută  de filosoful român  C. Rădulescu Motru, deşi  îl respecta pe acesta, ca   personalitate filosofică . Şi, când concepţia creştină despre suflet şi veşnicie  părea  clătinată , Mircea Vulcănescu va axiomatiza: ” Nu materia ci spiritul va hotărî destinul neamului” . El vorbeşte  despre supremaţia spiritului şi din acest unghi e un teolog autentic. Sentimentul de comunicare cu Dumnezeu e un act de experienţă demonstrată  .  În conceptul său ontologic, apreciază profesorul teolog  Ilie Moldovan,  sunt idei  personaliste raţionale, în măsură de a fundamenta primatul divinităţii. Pe tărâmul sociologiei, Mircea Vulcănescu  promovează  spiritualitatea,  definind familia ca prim nucleu al organismului social, iar tot ce ameninţă integritatea familiei  ameninţă şi societatea, definiri valorice pe care le va promova cu patos şi perseverenţă profesorul Ilie Moldovan, promotor al multor studii docte de isihasm şi de bioetică,  de reflexie vulcănesciană.  În  aceeaşi concepţie, trăiristă, Ilie Moldovan  îl încadrează şi pe profesorul filosof  Ion Covrig Nonea. Acesta va adopta, deopotrivă, două direcţii, una ştiinţifică şi  una tradiţionalist-spirituală , de cultivare a sufletului românesc cu scopul de a zădărnici orice tentativă asupra românismului ,în tumultul istoriei. Tratatul de pedagogie al lui Ion Covrig Nonea  îl  consideră o capodoperă didactică , în el dovedind puterea morală a sufletului românesc. Îngemănând gândirea lui Mircea Vulcănescu cu cea a lui Ion Covrig Nonea, prin similitudini conceptuale, Ilie Moldovan  remarcă la ambii vaste cunoştinţe ştiinţifice. Ambii  se referă vizionar la destinul neamului românesc, într-un spirit ştiinţific noologic. Mai mult,  Mircea Vulcănescu  va promova  în existenţialismul său  naturalist - uman, ca un stâlp al adevărului, materialismul dialectic,ceea ce nu e deloc rău, încheie Ilie Moldovan  intervenţia. Ca moderator, Ion Dur nu va fi   plenar  de acord cu Ilie Moldovan  şi va afirma că Mircea Vulcănescu nu este un” teolog autentic”. A studiat teologia, doar sub "aspectul de componentă   sociologică a vieţii sociale , aşa cum a studiat  metafizica,  logica ,  teoria cunoaşterii,  etica şi economia ".

 . Drd. Florin Oancea îl relevă pe Mircea Vulcănescu  ca  un om deplin al culturii române, care avea să se aplece cu competenţă  asupra problemelor societăţii româneşti. A absolvit studiile universitare de filosofie şi  de drept la Bucureşti  şi a continuat şi finalizat studii de drept şi economie politică ,cu doctorat, la Facultatea de Drept din Paris. Tot la Paris, în contact cu cercurile ortodoxe şi tomiste, a studiat teologia.  Întors la Bucureşti, va ocupa diferite funcţii , printre care cea de asistent la catedra de Sociologie, Etică şi Politică a profesorului Gusti. Ca sociolog, face parte din Scoala Română de  Sociologie condusă de D. Gusti, alături de  H. H. Stahl, Tr. Herseni.  A. Golopenţia., C. Brăiloiu ş.a. .  Participă la  cercetarea  monografică a satelor româneşti şi ocupă o poziţie mediană între dreapta noologică gustiană, reprezentată de Tr. Herseni şi stânga empiristă, reprezentată de H. H. Stahl.  Ca filosof, militează pentru o poziţie pollisă realistă, naţional  - monarhică şi ortodoxă, pe urmele profesorului său Nae Ionescu,  al cărui discipol, împreună cu Mircea Eliade ş.a.afost.                                                                                                                                                                                                                            Ca economist, se va preocupa, pe direcţia lui Virgil Madgearu, de cadrele şi caracterele specifice ale economiei rurale româneşti. Vorbeşte pertinent despre religie şi credinţă, ca fiind sistemic unitare, de faptul că trupul şi sufletul locuiesc organic , relevând  dimensiunea religioasă a existenţei, ca  un suport teologic şi  atribuie în evidenţă,  bisericii ortodoxe,  o dimensiune  dinamică. Religia nu este numai o introducere la normele morale cristice, ci şi aplicaţia iubirii de oameni .  În temniţă, grav bolnav , refuză să trăiască.  Este un martir şi un mărturisitor al credinţei. Având trăirea să moară pentru un semen al lui, şi-a îndeplinit-o. Dimensiunea  religioasă a existenţei a stat în gestul lui ultim, exemplul cel mai  grăitor. Pentru aceasta ar putea să  fie pus în calendarul creştin , iar datoria bisericii ortodoxe este de a-l canoniza!!!. Nu are nevoie de caracterizare!..." Caracterizarea şi-a făcut-o  însuşi Vulcănescu  cu viaţa  dăruită pentru alţii, cu talentul de creaţie, empatia, politeţea, tăria de caracter, prezenţa de spirit şi de sacrificiu", va încheia scriitorul Florin Oancea.          

       Prof. univ. Alexandru Hudiţeanu, doctor în filosofie , Univ. L.B. Sibiu reperează  coordonatele axiologice ale contribuţiei  lui  Mircea Vulcănescu, de reaşezare în cadre a valorilor  sociale în spiritualitatea românească , redând  un episod  interesant. Era în 5 decembrie 1986, când prof . Hudiţean este vizitat de  Marin Diaconu, Gheorghiţă Geană şi  Măriuca , fiica lui Vulcănescu  (vezi  Istorie literară, Un intelectual intrat în legendă , de Ion Simuţ,România literară, nr 7, anul 2006  "... Zaharia Balinca (decedat în 1988), a început să facă ordine în arhivă. Misiunea a fost preluată apoi de Marin Diaconu (iniţiat în arhivă încă din 1981), care, după 1990, a girat şi a dirijat şuvoiul de restituiri în reviste (îndeosebi ,Viaţa românească") şi în cărţi (din 1990 şi până în 2005 au apărut 15 cărţi, cu unele repetiţii în sumar). Cea mai importantă şi mai bine organizată restituire a fost dată sub titlul celui mai cunoscut eseu filosofic Dimensiunea românească a existenţei, în trei volume apărute în anii 1992-1996 la Editura Eminescu, ediţie îngrijită de Marin Diaconu şi Zaharia Balinca, însoţită de un cuvânt înainte (un text mai vechi, din anii ´80) al lui Constantin Noica. .... Marin Diaconu a continuat restituirile în alte volume: Prolegomene sociologice la satul românesc, Ed. Eminescu, 1997; Şcoala sociologică a lui Dimitrie Gusti, Ed. Eminescu, 1998; De la Nae Ionescu la ,Criterion", Ed. Humanitas, 2003; Tânăra generaţie, Ed. Compania, 2004; Cuvinte pentru fratele rămas departe. Conferinţe la Radio, 1930-1940, Ed. Casa Radio, 2004; Bunul Dumnezeu cotidian. Studii despre religie, Ed. Humanitas, 2004. 
       O revelaţie a fost numărul special 1-2 din 1996 al revistei ,Manuscriptum", consacrat în întregime lui Mircea Vulcănescu (unele texte inedite au rămas până acum publicate numai acolo").  Pe 6 decembrie, grupul avea să se completeze cu discipolii lui Constantin Noica,   Andrei Pleşu şi Gabriel  Liiceanu.  Toţi aveau un singur obiectiv: restituirea  lui Mircea Vulcănescu. Marin Diaconu lucra pe manuscrisele lui Mircea Vulcănescu,. gândind la o integrală  a operei vulcănesciene.. Măriuca Vulcănescu a expus momentul închiderii tatălui său la Aiud ,corespondenţa sa cu familia şi sfârşitu-i sacrificial. Sacrificiul pentru semeni i-a fost permanent , neglijându-i motricitatea, în sensul peratologic. Pentru colegul  de celulă  cu o circulaţie periferică slabă , Mircea Vulcănescu   şi-a dezbrăcat  pulovărul de lână,  şi, deşirându-l, i-a împletit  muribundului ciorapi  cu ajutorul unor beţe de chibrit. Tot el avea să -şi  dicteze sfârşitul, aşezându-se pe grătarul de  lemn ce sta pe betonul  umed şi rece al celulei  pentru a-L ţine deasupra sa pe  studentul bolnav, salvându-i viaţa , dându-şi-o, în schimb. Iată câtă forţă  sacrificială , de influenţă asupra propriului destin !. Biografia sa a fost strălucit realizată de Şt. J. Fay, cel care, cum preciza scriitorul filosof Ion Dur, la Paris, fiind şi-a oferit disponibilitatea pentru promovarea ortodoxiei, traducându-l pe Nae Ionescu în limba franceză. .M. Vulcănescu a avut două doctorate, în drept şi economie. A fost director la vămi. Ca subsecretar de stat la finanţe a gestionat  plăţi  şi a negociat contracte , realizând o balanţă financiară pozitivă, favorabilă României în tot  timpul războiului. A fost un erudit , dar cu un destin socratic. A excelat  în sociologie, dar şi în etică,  gazetărie, finanţe şi politică.. Ar fi putut fi lider de generaţie, dar supramodestia, empatia , generozitatea  îl duceau , până la automutilare.  A fost o personalitate crucială pentru destinul românesc. Rolul său  în dezvoltarea etico-psihologică a sociologiei româneşti a fost esenţială. După 1918, toată elita intelectuală era antrenată  în realizarea unui sistem filosofic românesc, iar Mircea Vulcănescu se va găsi în prim planul acestei edificări îndrăzneţe, va  încheia  doctorul în filosofie, prof. univ.   A. Hudiţeanu.                                                          

                                                                                                                                                        Scriitorul şi universitarul conferenţiar  dr.  Dumitru Chioaru  s-a referit la eseul de restituire “Dimensiunea românească a existenţei” din care a reţinut mai mult aspectul social ontologic al existenţialismului vulcănescian. Perioada existenţial-socială  analizată de Mircea Vulcănescu  prezintă similitudini  cu  perioada prezentă. Si atunci erau alianţe şi axe, şi acum se promovează alianţe şi axe. Ce se întâmplă acum în plan european constituie o nouă provocare la  ordinea mondială,  dar în alte localizări!...Apoi conceptul de ispită…Sufletul poporului român e o arhitectură de ispite, o interpătrundere şi toate aceste ispite se topesc într-un creuzet al naţiunii. De unde românul are un fel al lui , biologic şi social.. Dar tăria unui popor este  cum să se impună în faţa celorlalţi. Sunt şi psihologii care ne unesc. În replică, prof. filosof Ion Dur redă din  Emil Cioran , răspunsul  la  supradimensionarea de către Mircea Vulcănescu a ontologicului românesc, atenţionându-l să vorbească ” nu numai de mioriţă ci şi  despre gălbeaza mioriţei  !!”.  Dumitru Chioaru  va concluziona  starea de ispită în dimensiunea românească a existenţei, ca o relativitate a spiritului şi din aceasta  geneza unor trăsături de slabă moralitate.  Filosoful Ion  Dur  leaga această stare şi de dictonul cristic  “iubeşte aproapele.. ca pe tine însu-ţi…”, ca un fenomen de împăcare , specific societăţilor rurale personaliste, concept abordat  şi de Mircea Vulcănescu  în cadrul cercetărilor sale sociologice. Ion Dur regretă că  Şcoala sociologică  înfiinţată şi dezvoltată de D. Gusti în perioada interbelică nu a mai avut  aceeaşi vigoare după război, identificându-se doar cu  activităţi sociologice sporadice. Dumitru Chioaru sesizează ontologicului social  prezent, ca o perioadă democratică în plan cultural, un prilej  de a recupera tradiţia noastră  sociologică.  Bine ar fi să fi fost continuată acea şcoală românească tradiţionalistă gustiană şi acum  am fi putut oferi lumii un model sociologic european, apreciază el,  în încheiere.  

        Personal, la solicitarea profesorului Ion Dur, am încercat o raportare a sistemelor sociologice româneşti  la  existenţialismul  social promovat în cadrul Şcolii de la Frankfurt . Dar nu mai înainte de a releva succint  evoluţia  istorică a sociologiei prin prisma relaţiei  antropo - dimensionale  dintre subiectul cunoscător şi  obiectul cunoaşterii – multitudinea sferelor vieţii sociale, începând cu presocraticii şi continuând cu Platon, Aristotel , Descartes, Condillac, Condorcet, Kant, Hegel, Comte- cel care  va defini sociologia ca disciplină, apoi cu Spencer, Durkheim, Tarde, Meinnheim şi neoraţionaliştii.  Şcoala sociologică a  lui  D. Gusti nu s-a  dezvoltat  de  la sine.  Aceasta s-a instituit şi a activat în competiţie cu alte şcoli sociologice, cea mai importantă fiind  Şcoala sociologică de la Frankfurt. Dar sociologii de la Frankfurt vor aborda un alt fel de sistem social  decât sistemul social românesc- preponderent rural. Analiza pertinentă a schimbărilor în societăţile europene industrializate, contemporane  şcolii româneşti gustiene , a fost  obiectivul adepţilor  acesteia , amintind  doar pe sociologii Theodor Adorno, Jurgen Habermas, Erich Froom  şi, desigur, Herbert Marcuse, nu fără a-l aminti, deşi relativ, în afara şcolii, pe Georg Lukacs . Ei concluzionează generalizarea alienării şi depersonalizării în societăţile industrializate, devenite unidimensionale. Dar transformarea societăţii româneşti majoritar rurală , obiect de analiză la Mircea Vulcănescu a avut o caracteristică specifică, cea a legăturilor spirituale puternice ale populaţiei rurale pe pricipiul de vecinătate,  în sat şi la câmp ,un cadru psiho-social mult mai dezvoltat sub aspectul religios-caritabil şi moral-tradiţional, faţă de izolarea şi neantul urbanului, unde legăturile umanitare, devin  tot mai slabe, pe măsura industrializării şi urbanizării,  elemente fundamentale ale egocentrismului şi alienării, de exteriorizare a ideii şi de obiectivare, mai înainte de coprehensiune, de conştientizare a sinelui, ca factură axiologică a socialului. Revenind la Şcoala de la Frankfurt,  Herbert Marcuse, discipol al lui Heidegger, inspirat de Hegel, şi confirmat de  Georg Lukacs , va aborda socialul prin a-i nega obiectivarea prin industrializare, în primul rând, prin dezvăluirea ontologiei singularului  şi  particularului, pornind de la principiul dialectic al negativităţii exprimate în critica societăţii industriale robotizate, în care se manifestă generalizarea fenomenelor de reificare şi de alienare, ambele însoţite de  manifestări social-antropologice cu caracter speculativ  degenerativ, de dezumanizare şi prin aceasta  cerinţa revenirii la echilibru  sistemic social, la o dezvoltare armonioasă a tuturor sferelor vieţii sociale,recuperarea conştiinţei sociale  la  moralizarea economică -socială , un concept axiomatic  de reţinut pentru  algorimarea structural- armonică  a sistemelor  sociale europene  contemporane..  

          Gheorghe Apetroae Sibiu                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           

 COLOCVIUL CULTURAL  - SOCIOLOGIC  DE  LA  SIBIU      

                                                                             

Discurs encomiastic la deschiderea lucrărilor  Colocviului cultural-sociologic  de la Sibiu ,  ediţia a patra,  2004

0

Gheorghe Apetroae Sibiu - organizator