Literatura eseistică Despre incantaţia finalităţii, Gheorghe Apetroae Sibiu

                 GHEORHE  APETROAE  

TIPOLOGIA   ENERGIILOR   CULTURALE

Eseuri,  cronici, confesiuni  şi articole de presă

     

1. ..FRAGMENTE… Despre incantaţia finalităţii, Christian Morgenstern…Cântece de spânzurătoare..
   Gheorghe Apetroae Sibiu, eseu.
          
2.            Epistemologic, in-existenţa heideggeriană a-sein generează ontic şi ipotetic o criză a metaphys-icii, într-o incantaţie a finitudinii (prin desfiinţare) cu forţa nihilismului fenomenologic husserlian, în fiinţă, în “Logosul” distrucţiei,în esenţă speculativ şi, invers, in constructio-compositum, prin raţionalismul cartesian, în receptarea sensibilului , fiinţării temporale a formelor aristotelice şi ordinii universale în atemporalitate.Se receptează,dar, dia-logosul maieutic-socratic şi aletheicul platonic în diversitatea fiinţării şi cunoaşterii metafizice, în contrast cu finitudinile ontice personaliste. Distrugerea limitei, într-o evidenţă antropologică, neglijabilă la sferele universalului, este susţinută de neo-pozitivismul scientist fundamentat material- spiritual-dual de Scoala de la Viena. Se regenerează – dialectizează,astfel, ontologicul, în perpetuu tangaj între atemporalitate(nihilum nil – tempora)

şi temporalitatea-zeit, existenţială şi non-determinată, în limite ontice, ambele fiind categorii în transcendere pe via platonică ideatică a prezenţelor formale dialectic -dinamice,cu proiecţii în structuralismul naturalist fenomenologic, apriori-cauzale, kantiane. Este vorba de un ontologic în sine(noumenon- Da-sein) în transcenderea sinelui şi în alt..(alter ego), determinat şi evidenţiat aici de idealismul biologist pozitivist limitativ,de la Auguste Comte la Hegel şi Schelling, în coordonate spaţial-temporale , dar nesemnificate în universal, limitate. Este un ontologic aletheic înzestrat cu forţa principiilor(“Grund”-satz) universalităţii şi individuaţiei, ambele- principii axiologice ale transcendenţei, de speţă convenţional pseudoangelice,estetizate, obiectivând în formele corporale-aristotelice armonic simetrice leibniziene- in principium rationis-, într-o permanentă culisare şi în spiritualizare, duale şi universale angajate spre finalitatea ontică a universalului. Asistăm la o mobilitate axiomatică între metafizica transcendenţei non-iconice- material-spirituale şi materia pură, dialectizată în substanţa ei cu voinţă universală şi cu valenţe posibil gânditoare sau posibil reflexive, în exerciţiile reprezentării schopenhaueriene. Asistăm la extrapolările nelimitei şi ale nedefinitului material la formele monadice, expresii metafizice duale ale nemărginirii nemărginitului spaţial-temporal în universal. Se actualizează realul în sensibilul ireal şi se dimensionează existenţe genezic temporale dialectice, cum ar fi cele în dinamica spiritului intelectiv uman humeian, în evolutiv, caracteristici canonice ale biologicului antropologic schelerian, cu valenţele-i sociologice formale sau, printr-o nouă extrapolare, la orice – aposteriori- (Wie-sein) socio- biologic în climaxul absolutului axiomatizat de depăşirea trecerii spre neînceputurile ontice. Aceasta, numai spre evidenţa unor orientări raţionalist-dialectice în explorarea (i)cognoscibilităţii diversităţii duale a universalului şi a metafizicii sale, a infinitului mereu actualizat ca substanţă – câmp a veşniciei, în creştere eliptică-descreştere placid-litotică,un sens al eternului în non-sensul proximei finitudini. Gheorghe Apetroae Sibiu , cu stimă.

urmează....